Clubul Sportiv SMARTATLETIC va invita la Mamaia, pe 6-7 septembrie 2013, la cel mai mare concurs de triatlon din Europa de Est – Triathlon Challenge Mamaia. Cu un concept, reinventat, care va aduce un plus semnificativ de spectacol si siguranta, de competitivitate si distractie, de briza si viteza.
Se trece bariera de 5 ani de Triathlon Challenge, iar provocarea este dusa la un nou nivel.O sa inotati, pedalati si alergati in cadrul unei competitii prietenoase, care o sa va dea ocazia sa va testati limitele, indemanarea si vointa, incarcandu-va totodata cu o doza sanatoasa de voie buna si miscare in aer liber.
Triathlon Challenge este competitie sportiva de masa, o intrecere la care poate participa orice persoana: copii, tineri, veterani, oameni cu job si responsabilitati, mici si mari intreprinzatori, manageri, bloggeri, sportivi, iubitori ai sportului si ai miscarii in general. Concursul este recomandat atat pentru primul triatlon (prin componenta supersprint si de stafeta sprint), dar si pentru cei mai competitivi (proba sprint sau proba olimpica).
Probele sunt accesibile pentru oricine, indiferent de varsta si de pregatire:
Proba supersprint – 400m inot + 12 km ciclism + 2.5 km alergare
Proba sprint & stafeta sprint – 750m inot + 18 km ciclism + 5 km alergare
Proba olimpica & stafeta olimpica – 1500m inot + 36 km ciclism + 10 km alergare
Pe distanta sprint si pe cea olimpica, se poate concura si in echipa, formand o stafeta.
In total, peste 700 de participanti vor lua startul la editia a V-a Triathlon Challenge Mamaia, de la copii pana la varstnici, 4 echipe de bloggeri din toata tara, atleti de la federatii internationale, oameni din media, mari sportivi din tara, directori de multinationale si companii mari si mijlocii.
Valoarea totala a premiilor este de peste 10.000 Euro, din care premii cash in valoare de 5000 Euro, la care se adauga premii speciale si premii in produse, la categoriile de varsta.
Mai multe detalii gasiti pe site-ul evenimentului: http://www.trichallenge.ro/.
