Camera bebelusului si a copilului

In amenajarea camerei copilului se poate tine cont de anumite aspecte pentrua fi cat mai potrivita pentru sanatatea acestuia. Daca acum iti construiesti o casa sau o renovezi este usor sa o faci cat mai bine de la inceput. Daca reamenajezi o camera, atunci poti face cateva alegeri si imbunatatiri. Cel mai bine este sa faci orice schimbare din timp pentru a evita mirosurile materialelor noi si alergenii. Copilul este in dezvoltare, iar chimicalele pot fi agresive cu sistemul imunitar sau cu cel hormonal. Daca esti insarcinata, evita sa faci tu amenajarea camerei pentru a te expune cat mai putin poluantilor. Anumite chimicale se acumuleaza in grasime sau chiar in laptele matern.

Pardoseala in camera copilului

Alege o podea din lemn lacuita cu un lac pe baza de apa. Linoleumul adevarat poate fi si el o solutie (aici nu facem referire la cel din material plastic). Podeaua din pluta este si ea o alternativa daca nu este tratata cu materiale toxice. Daca ai deja parchet laminat asigura-te ca il speli cu produse non-toxice.

Peretii in camera copilului

Cand alegi sa vopsesti peretii alege var traditional sau un var ecologic. Evita varul lavabil cu teflon.

Covoare si mochete in camera bebelusului

Cel mai bine este sa nu pui nici un covor in camera pentru ca acestea aduna praf si sunt tratate cu tot felul de substante alergene. Daca totusi alegi un covor opteaza pentru covoare din bumbac netratat sau fibre naturale vegetale nevopsite si netratate ignifug. Majoritatea covoarelor ce se gasesc la noi, fie sintetice sau din lana sunt tratate ignifug, contin pesticide, chimicale antifungice, benzen, xilen, toluen, etc. Mai potrivit este un covor vechi, care desi are praf si acarieni, ce se reduc dupa o spalare temeinica, totusi nu emana la fel de multe substante toxice ca un covor nou. Covoarele din lana pot da dermatite alergice, iar cele tratate chimic pot provoca boli respiratorii si chiar astm.

Mobilierul pentru camera bebelusului

Alege mobila de lemn vopsita sau lacuita cu produse ecologice si pe baza de apa. Evita piesele de mobilier din compozit de lemn, pvc, cele cu poliuretan, formaldehide si tratate cu fungicide.

Salteaua pentru patutul bebelusului

Cel mai bine ar fi sa alegi o saltea din fibre naturale – cu bumbac, cauciuc, cocos, sau macar o combinatie a acestora. Saltelele fara arcuri isi vor pierde forma mai usor. Alege o husa pentru saltea din bumbac. Aeriseste des salteaua patutului (si inainte de folosire) si foloseste lenjerii de patut din bumbac.

Lenjerie pentru patut

Lenjeriile pentru patut este bine sa fie din bumbac. Daca iti permiti din bumbac organic e si mai bine. Orienteaza-te pentru cele cu aparatori inalte de jur imprejurul patutului, nu doar la cap, deoarece atunci cand bebelusul va creste vor fi necesare. Evita sa speli lenjeriile cu detergenti puternici si nu folosi balsam de rufe. Daca bugetul nu este o problema, alege detergenti bio.

Perdele si draperii pentru copii

Alege si aici materiale cat mai naturale. Incearca sa le tii cat mai curate si nu le face mai mari decat este necesar. Draperiile scurte se vor dovedi utile atunci cand copilul mai creste si va dori sa traga de ele. Fixeaza bine galeria in perete sau tavan.

Incearca sa bifezi cat mai multe din sugestiile noastre pentru a avea un mediu cat mai sanatos pentru copilul tau. De asemenea, evita aglomerarea cu mobila, jucarii de plus, carpete, perdele si draperii stufoase ca sa eviti acumularea de praf.