Antrenorul personal

antrenor, personal

In ziua de azi oricine a facut putin sport incepe sa se creada antrenor si oricine merge la o sala incepe sa pretinda un antrenor personal. Exista si categoria care se apuca de nebuni de antrenamente copiate de pe net sau din reviste cu musculosi, dar ei sunt oricum se vor trezi la un moment dat, cu lipsa rezultatelor sau cu o accidentare mai serioasa. Apare astfel un triunghi „amoros” intre sala(ca afacere), client si antrenor.

E important sa stim ce isi doreste fiecare. Sala vrea sa aiba profit, asta se draduce prin maximizarea unei functii dependente de tarif, cheltuieli si numarul de clienti atrasi. Clientul rareori stie ce vrea, dincolo de obiective generale de tip „sa dau burta jos”, „sa pun ceva muschi dar sa nu ma fac prea mare”(yeah, right!), sa agate gagici/fraieri. El trebuie ajutat si invatat sa isi stabileasca obiectivele. Acest rol revine antrenorilor si instructorilor. Presupun ca un antrenor vrea sa aiba o cariera in domeniu si ca vrea sa traiasca din asta. Atunci investeste in el si trateaza clientii drept proiecte pe termen mediu si lung. Isi pune in slujba clientului si a salii cunostintele, inteligenta, timpul, energia. Presupunand ca le are.

Antrenorul de fitness este in primul rand un atlet. Chiar daca poti avea si specialisti in domeniu gen „cizmar descult” sau „nutritionista obeza”, ei sunt raritati. Fiind un atlet, are nevoie de mancare de calitate, timp de odihna suficient, bani pentru carti si cursuri.

La sali exista doua categorii de angajati:

1. care sunt acolo pentru siguranta clientilor si prezentarea salii, aparatelor. Ei sunt obligatoriu prezenti in orice sala.

2. instructori/antrenori personali care iti pot face un program, te pot invata exercitiile si urmari in timpul antrenamentului.

Acum, imagineaza-ti ca fiecare membru al unei sali ar vrea sa aiba un antrenor personal cand este la sala.

Cati astfel de antrenori personali crezi ca ar fi necesari si cine i-ar plati?

Un om care invata niste lucruri(eventual chiar la facultatea de sport) si are o experienta intr-un domeniu consideri ca trebuie platit pentru cunostintele si timpul sau?

Apoi, daca tu consideri ca instructorii din sali sunt platiti deja si ca trebuie sa te invete exercitiile si sa-ti alcatuiasca programul de antrenament, cum ar putea sa se imparta 1-2 instructori intre toti clientii care sunt, la un moment dat, intr-o sala? Pe ce criteriu sa faca asta? Crezi ca un incepator are mai multa nevoie de ajutor decat un avansat care incearca o serie maximala?

Daca ar trebui sa angajeze mai multi instructori(trecand peste faptul ca cei buni sunt mai scumpi) cat crezi ca ar costa abonamentul la acea sala?

Daca ai trecut de aceasta faza realizezi ca antrenorul este un specialist care trebuie platit ca orice specialist, doar nu intri intr-un tribunal si te astepti sa perimesti sfaturi gratis de la avocatii de acolo, nu? E bine totusi sa completezi informatiile si programele propuse de antrenor prin documentare proprie, mai ales ca multi isi depasesc aria de competenta dand si sfaturi in domenii pe care le stapanesc insuficient: recuperare sportiva, steroizi, nutritie, dragoste, amenajari interioare, petrecerea timpului liber etc.

Despre Getfit Lifestyle 369 de articole
GetFit.ro - Cultura Wellness din 2001

10 comentarii

  1. Cunoasteti vreo sala de fitness cu antrenor foarte bun, vreau sa merg la o astfel de sala dupa ce ma recuperez cu criza asta de lombalgie (durere de spate).Ma intereseaza cineva foarte profesionist, nu conteaza banii.

  2. si totusi in acest moment accesul la informatie il ai si fara sa ai antrenor in sala….chiar inainte de a te duce la sala poti vedea cam ce ai de facut si cum….si cand..etc….De multe ori totusi vezi in sali..oameni care habar n-au ce si cum. Corect un antrenor te poate supraveghea si da sfaturi….dar o parte din ele le poti afla si singur..
    Sunt de parere ca antrenorul e mult mai util ajutand pe cei care au ajuns deja la un nivel (consider ca e de DATORIA oricarui om care merge la sala sa stie macar exercitiile de baza si modul de executie)

    • Antrenorul este util in special incepatorilor, care altfel nu au cum sa aleaga exercitiile potrivite sau sa invete sa le execute. Dar asta e un lucru ceva mai greu de inteles.

  3. prezenta unui antrenor intr-o sala de sport este imperios necesara.fara acesta nu ai sti ce sa faci si cum sa te antrenezi cu aparatele de fitness si forta. te poti accidenta foarte usor.Sunt niste pasi importanti de urmat in orice sport pentru a preveni accidentarile cat si pentru a te dezvolta armonios.

  4. Ce sa mai vorbim de salile din Bucuresti, marea capitala. Aici gasesti antrenori doar la salile ultramoderne care se intind pe trei etaje de cladire si au preturi astronomice pentru buzunarul unui individ cu un salariu mediu.
    La salile de cartier au inceput sa mai apara cit de cit conditii avind in vedere ca sunt obligati sa ofere vestiare, toaleta si spatiu desfasurare al antrenamentului cit mai larg posibil. Cele care nu rezista la aceste conditii cad repede din lipsa de clienti, chiar daca ofera preturi radical mai mici.
    Cit despre antrenori in salile de cartier, aici nu prea exista profesionisti, ci mai degraba asa zisi instructori cu o oarecare vechime la sala si cu o figura atletica, evident ca sa nu bata la ochi.
    Patronii de sali de body building, in ultima vreme foarte rar se ointimpla ca acestia sa fie fosti campioni in sport si chiar daca sunt, fiind prea ocupati cu afaceri dupa retragerea din activitatea sportiva, nu se ocupa personal de sala, dar nici nu isi permite sa plateasca instructori cu atestat sau cu reusite in cariera in acest domeniu.
    Asa cqa vrei nu vrei trebuie sa faci un efort financiar si sa mergi la o sala mai sofisticata daca doresti ca cineva sa se ocupe de tine, ca incepator si nu neaparat personal ci macar ca directive de antrenament si supraveghere de la distanta.

  5. dar mai sant si unii kre au ghinionu sa stea intr un oras de mizerie in care si sa vrei nu exista obtiunea unui antrenor pers.in sala.de fapt sant doar doua mari si late:) poate sa t tocmesti pers cu antrenoru….desi pana la urma cred ca asta voi face:d

  6. Din pacate sunt relativ putine salile de fitness unde exista antrenori cu experienta, sa nu mai vorbesc de atestat in domeniu; pana si modul in care ei se antreneaza pune un semn de intrebare. Cum spunea si luchyan depinde si de proprietarul salii. Majoritatea vor doar un numar mare de clienti, profit etc. ma refer la salile „de cartier”. Vorbesc din experienta proprie, m-am antrenat la 4 sali diferite, aceeasi poveste.

  7. Sunt putine sali pe care le cunosc si care au cel putin un antrenor care are grija de clienti si care sa-i indrume in timpul antrenamentului. Totul tine de proprietarul salii si de cat de multa atentie doreste el sa le acorde cilentiolor. Dupa parerea mea acesta este un criteriu foarte important in alegerea unei sali de antrenament, ca atunci cind mergi la sala sa poti cere o parere de la un profesionist in domeniu.

Comentariile sunt închise.